Proiectul SUPERCOMET 2

Proiectul SUPERCOMET 2 se adresează profesorilor de fizică şi studenţilor care se pregătesc să predea această disciplină, oferindu-le un toolkit, care să îi inspire şi să îi încurajeze pe elevi în a învăţa fizica într-o manieră netraditionala şi atractivă.

În Europa, invatarea şi predarea fizicii sunt în faţa unei crize legate de numărul mic de studenţi din facultatile de profil care aleg să îmbrăţişeze meseria de dascal, precum şi datorită numărului mare de profesori de fizică ce vor părăsi activitatea didactică.

Această criză afectează potenţialul progresului tehnologic şi dezvoltarea societăţii.

Proiectul SUPERCOMET 2 contribuie la schimbarea acestei situaţii, prin crearea de materiale multimedia atractive, interactive, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori.

Pe acest site veţi găsi informaţii despre proiectul SUPERCOMET 2 şi despre produsele în dezvoltare. Veţi putea descărca articole şi materiale.

Stadiul curent

Proiectul SUPERCOMET 2 este în faza de testare şi evaluare a materialelor produse de proiectul SUPERCOMET - animatii interactive, prezentări text şi video pentru electromagnetism şi superconductivitate, însoţite de un ghid şi un seminar pentru profesori. Materialele sunt traduse şi adaptate la curricula a 15 ţări europene şi vor fi extinse şi actualizate în 2006 şi 2007.

De asemenea, proiectul testează şi dezvoltă experimente care să demonstreze şi să măsoare fenomene legate de superconductivitate, electromagnetism şi electrostatica.